Contribuția Asiguratorie pentru Muncă (CAM) revine în sarcina angajatorului și cuprinde: șomaj, riscuri profesionale, concedii medicale, creanțe salariale.
< Înapoi la Glosar
Cum se calculează CAM
Baza de calcul pentru CAM este suma câștigurilor brute realizate din salarii și venituri asimilate salariilor, în țară și în străinătate, iar cota este de 2,25%. Din această contribuție asiguratorie pentru muncă achitată la bugetul de stat, vor fi distribuite până la sfârșitul lunii cote de:
- 15% la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale;
- 20% la bugetul asigurărilor pentru șomaj;
- 5% la Sistemul de asigurare pentru accidentul de muncă și pentru boli profesionale;
- 40% la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru achitarea concediilor medicale;
- 20% la bugetul de stat.